Politica de retur și rambursare

Conform Ordonanței de Urgență nr. 34/2014, aveți dreptul să vă retrageți din contract în termen de 14 zile calendaristice de la data primirii coletului, fără a fi nevoie să invocați vreun motiv.

Excepție — produse personalizate: conform art. 16 lit. c) din OUG nr. 34/2014, produsele confecționate după specificațiile clientului sau personalizate (cu fotografii, nume, texte etc.) sunt exceptate de la dreptul de retragere, dată fiind natura lor unică, ce face imposibilă revânzarea către alți clienți. În cazul acestor produse, returul se poate realiza doar ca urmare a constatării unor vicii de fabricație sau a deteriorării în transport (vezi secțiunea privind garanția din Termeni și condiții).

Deoarece ne bazăm pe calitatea produselor noastre și ne dorim ca fiecare client Daru.ro să fie pe deplin mulțumit, oferim un termen de 14 zile calendaristice drept de retur, care începe din momentul primirii coletului. În cazul în care se constată un abuz al acestei reguli, ne rezervăm dreptul de a refuza returul.

Condiții de returnare a produselor:

- produsele trebuie returnate în aceeași cantitate cum au fost trimise; nu se acceptă returul parțial al unui singur tip de produs (magneți, mărturii etc.);
- produsele trebuie returnate în aceeași stare în care au fost trimise;
- produsele nu trebuie să prezinte urme de folosire;
- produsele returnate trebuie să conțină etichetele și documentele împreună cu care au fost trimise.

Ce variante de retur am?

După ce returul a fost acceptat și s-a efectuat verificarea produselor returnate, aveți următoarele variante:
- Returnarea contravalorii produselor în contul bancar specificat de client;
- Generarea unui voucher de aceeași valoare ca a produselor returnate;
- Înlocuirea produsului/produselor cu defect de fabricație sau din transport.

Cât durează returnarea unui produs?

1-2 zile – Verificarea cererii de retur;
1-2 zile – Transportul produselor returnate de la client la noi;
1-2 zile – Verificarea produselor returnate;
maximum 14 zile – Returnarea contravalorii produselor în contul bancar specificat de client, calculate de la data la care am fost informați cu privire la decizia dvs. de retragere (conform OUG nr. 34/2014). Putem amâna rambursarea până la primirea produselor returnate sau până la momentul prezentării de către dvs. a dovezii expedierii acestora;
1 zi – Generarea unui voucher de aceeași valoare, dacă optați pentru această variantă;
1-5 zile – Înlocuirea produsului/produselor cu defect, dacă optați pentru această variantă.

Cine suportă costurile transportului în cazul returului?

În cazul retragerii din contract (răzgândire), costurile transportului de retur sunt suportate de către client.
În cazul în care produsul prezintă defecte de fabricație, a fost livrat greșit sau a fost deteriorat în transport, costurile de retur și de înlocuire sunt suportate integral de Daru.ro.

Ce fac dacă produsul ajunge defect din cauza transportului?

În acest caz, vă rugăm să luați legătura cu noi cât mai rapid la numărul de telefon 0720.930.930 sau pe e-mail la office@daru.ro, pentru a soluționa problema în cel mai scurt timp. Vă recomandăm să păstrați ambalajul și să fotografiați produsul/coletul deteriorat.

Cum pot cere returul sau înlocuirea unui produs?

Pentru a cere returul sau înlocuirea unui produs, ne puteți contacta la numărul de telefon 0720.930.930, pe e-mail la office@daru.ro sau folosind secțiunea de contact din cadrul site-ului. Puteți folosi formularul de retragere de mai jos, însă acesta nu este obligatoriu — orice declarație neechivocă privind decizia de retragere este valabilă.

Care este adresa unde se pot trimite produsele pentru retur?

După ce returul este acceptat de către noi, ne puteți trimite produsul/produsele la adresa următoare:
Destinatar: S.C. Quality 3D Prints S.R.L. (Daru.ro by 3Dgifts)
Adresă: str. Ion Neculce nr. 23, Ploiești, Prahova, cod poștal 100359, România
Telefon: 0720.930.930
E-mail: office@daru.ro

Formular standard de retragere

(completați și returnați acest formular doar dacă doriți să vă retrageți din contract)

Către: S.C. Quality 3D Prints S.R.L. (Daru.ro), str. Ion Neculce nr. 23, Ploiești, Prahova, cod poștal 100359, e-mail: office@daru.ro

Subsemnatul/Subsemnata vă informez prin prezenta cu privire la retragerea mea din contractul referitor la vânzarea următoarelor produse:
– Produsul/produsele: ............................................
– Comandat la data / primit la data: ............................
– Numele consumatorului: ........................................
– Adresa consumatorului: ........................................
– Data: ........................................................
– Semnătura (doar în cazul în care formularul este transmis pe hârtie): ............

Soluționarea litigiilor (ANPC & SOL)

Dacă nu sunteți mulțumit de modul de soluționare a unei cereri, vă puteți adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) — www.anpc.ro. De asemenea, aveți la dispoziție platforma europeană de Soluționare Online a Litigiilor (SOL/ODR): https://ec.europa.eu/consumers/odr.